miercuri, 21 iulie 2010

Panouri Solare subventionate de stat


Conform informarii publicate de Administratia Fondului pentru Mediu, programul Casa Verde va deveni operational incepand cu sfarsitul lunii iunie 2010.


Astfel, spre deosebire de varianta initiala a programului, acum fiecare beneficiar va depune dosar cu cererea de finantare la Agentia Judeteana pentru Protectia Mediului, se va analiza dosarul, se publica dosarele acceptate, beneficiarul achizitioneaza produsele, acestea se instaleaza si apoi transmite o cerere de decontare si i se transmit banii in cont.

Finantarea se acorda astfel:
a) Pana la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare (doar termice, nu si fotovoltaice),
b) Pana la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura,
c) Pana la 6.000 lei pentru instalatie de producere a energiei termice pe baza de peleti, brichete, tocatura lemnoasa, precum si orice fel de resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Criterii de eligibilitate:
Este eligibil solicitantul care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
- persoana fizica ce are domiciliul pe teritoriul Romaniei
- este proprietar/co-proprietar al imobilului pe/in care se implementeaza proiectul
- nu are obligatii restante la bugetul de stat, bugete locale
- in activitatea desfasurata anterior inceperii proiectului nu a incalcat dispozitiile legale privind protectia mediului si nu sponsorizeaza activitati cu efect negativ asupra mediului

Nu este eligibil solicitantul care detine in proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe constructii, dintre care unele proprietati sunt comune, iar restul sunt proprietati individuale, pentru care se intocmesc o carte funciara colectiva si cate o carte funciara individuala pentru fiecare unitate individuala aflata in proprietate exclusiva, care poate fi reprezentata de locuinte si spatii cu alta destinatie, dupa caz.

Cheltuieli eligibile:
- achizitia de instalatii pentru producerea de energie termica, inclusiv pentru inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie regenerabila
- cheltuieli cu montajul si punerea in functiune a sistemului, efectuarea, verficarea probelor si incercarilor
- taxa pe valoare adaugata
Sunt eligibile cheltuielile efectuate dupa semnarea contractului de finantare nerambursabila.

Dosarul de finantare va cuprinde:
- cerere de finantare nerambursabila, completata prin tehnoredactare computerizata si semnata de solicitant, in original (anexa 2)
- declaratie pe propria raspundere a solicitantului, completata si semnata de catre solicitant, in orginal (anexa 3)
- copie dupa actul de identitate al solicitantului
- extras de carte funciara care sa ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/in care se va realiza proiectul, in original, sau autorizatie de construire emisa solicitantului, in copie legalizata pentru imobilele aflate in constructie, valabile la data depunerii
- certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, in original, valabil la data depunerii dosarului de finantare, eliberat de catre organele competente de pe raza carora isi are domiciliul solicitantul
- adeverinta privind existenta contului bancar al solicitantului finantarii, emisa de o banca comerciala, in original
- un plic pe care se va completa numele si adresa completa a solicitantului, titlul programului: "Programul privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire", precum si sesiunea de depunere.


SCHEMA PROGRAMULUI
 

Contact

Bucuresti, str. Vaselor 60, et. 1, Sector 2, Romania
Advanced Solar este o companie care face parte din grupul de firme Advanced, grup al carui actionari au o experienta de peste 12 ani in piata romaneasca.
Advanced Solar va ofera spre vanzare cele mai performante sisteme de panouri solare produse in Germania de compania PHONIX SonnenWarme AG.
Pentru a afla cum puteti accesa programele de finantare si/sau detalii despre produse va rugam sa consultati continutul site-ului sau sa contactati reprezentantii nostri.

Advanced Solar
Str. Vaselor 60, S. 2, Bucuresti 021255
Telefon: +40 (021) 569 85 33 (34)
Mobil: +40 (747) 31 31 31
Fax: +40 (031) 814 61 12
email: solar@advanced.ro

Persoane interesate